Actualitate

Pentru cine se dublează facturile la energie electrică 

Facturile pentru energia electrică se dublează de la 1 ianuarie pentru o parte din populație.

Persoanele fizice care au încheiat contracte de furnizare a energiei electrice la mai multe locuri de consum, și implicit chiriașii acestora, vor beneficia în continuare de prețuri plafonate. Totuși, o parte din populație va achita, începând de la 1 ianuarie 2023 facturi majorate cu 60%, dacă nu duble față de cele din acest an, ca urmare a deciziei Parlamentului de a aplica plafoanele la consumul curent, în detrimentul mediei lunare pe anul precedent.

Principalele victime ale acestei decizii sunt consumatorii care se încălzesc exclusiv electric, dar și o parte a consumatorilor care beneficiază de serviciu de încălzire centralizat.

Potrivit actului normativ votat în Parlament, de la 1 ianuarie 2023, încadrarea în plafoanele de preț se va face prin raportare la consumul din fiecare lună, nu la cel mediu lunar din anul anterior (2021), cum prevedea vechea legislație. 

Astfel, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023-31 martie 2025, noile prețuri plafonate vor fi de maximum 0,68 lei/kWh pentru clienții casnici al căror "consum lunar" (nu "consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021", cum este cazul facturării până la finalul acestui an) este cuprins între 0-100 kWh și de maximum 0,80 lei/kWh pentru clienții casnici al căror "consum lunar" (nu "consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021", cum este cazul facturării până la finalul acestui an) este cuprins între 100,01 și 255 kWh. 

Consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la prețul de maximum 1,3 lei kWh, iar în cazul în care consumul depășește 300 kWh/luna întreg consumul se facturează la prețul de maximum 1,3 lei/kWh. 

Vizualizări: 1,470

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: