Actualitate

Pensionările vor aduce sfârșitul termocentralelor

Termocentralele pe cărbune ale Complexului Energetic Oltenia s-ar putea închide mai devreme chiar și decât prevede planul de restructurare, din cauza miilor de pensionări care vor avea loc în următorul an prin aplicarea Legii 197/2021.

Dacă anul trecut s-au mai făcut cât de cât angajări, la fel și la începutul acestui an, de câteva luni acestea au fost blocate.

Mai exact, de când conducerea a fost preluată de directoratul format din liberalii Dan Iulis Plaveti și Cosmin Trufelea și pesedistul Ion Bălășoiu. Le-am precizat culoarea și susținerea politică, pentru că, pe de altă parte, politicienii ne tot spun cât sunt ei de preocupați de soarta CEO, cum luptă ei pentru angajări, pentru a-i trece pe perioadă nedeterminată pe cei angajați anul trecut și așa mai departe. Doar spun, că de făcut nu fac nimic.

Dacă nu se fac angajări, termocentralele se vor închide din lipsă de personal. Pare că asta se și dorește la nivelul administrației. Altfel nu ne putem explica faptul că angajările au fost blocate, deși se știe că, pe legea 197, cele mai multe plecări vor fi din termocentrale.

A se observa și liniștea așternută peste USR! Pe cât a fost Miruță de vocal în ceea ce privește pensionarea minerilor,  pe atât este de tăcut în ceea ce privesc angajări/calificări personal, care să suplinească pozițiile cheie din termocentrale. Cunoaștem substratul, agenda  useristă nu cuprinde acest aspect. Ghinionul nostru!

Despre lipsa de reacție a celor de la Aur, spunem și noi, fix cât fac și ei. Adică... nimic! 

 

Vizualizări: 3,560

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: