Actualitate

Patroni gorjeni amendați pentru ”muncă la negru”

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat în perioada 09-13 mai 2022 peste 40 de controale care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă. În urma acestor verificări, inspectorii ITM Gorj au aplicat amenzi în cuantum de 204.500 lei și au dispus 163 măsuri de intrare în legalitate.

 

Doi angajatori din Municipiul Târgu Jiu și din orașul Rovinari au fost sancționați cu suma de 40.000 de lei pentru folosirea în activitate a două persoane pentru care nu aveau încheiate în prealabil contracte individuale de muncă. Angajatorii sancționați pentru muncă nedeclarată activează în domeniul construcțiilor și în domeniul restaurantelor.

 

„Readucem în atenția publică faptul că, indiferent de statutul angajatorului, fie persoană fizică, fie persoană juridică, acesta are obligația de a respecta integral legislația, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, în caz contrar riscând aspre sancțiuni contravenționale”, a declarat George Octavian Romanescu, inspectorul șef al ITM Gorj.

Vizualizări: 979

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: