Ultima oră

Pastele de la "Trattoria da Vittoria,, apreciate la nivel național

Târgu Jiul ajunge din nou în atenția publicului național, de această dată prin gustul pastelor pregătite la Trattoria da Vittoria. Restaurantul din centrul municipiului a fost inclus într-un material realizat de Observator News despre pasiunea românilor pentru paste și despre rețetele care au ajuns printre cele mai comandate în restaurantele din țară.

Românii sunt mari iubitori de paste, iar preparatele italiene au fost adaptate în numeroase variante pentru gusturile locale. Printre restaurantele prezentate în materialul Observator News se numără și Trattoria da Vittoria din Târgu Jiu, unde bucătarii au dezvăluit care sunt preparatele preferate ale clienților.

Chef Cosmin Spirache a explicat că în topul comenzilor se află spaghetele carbonara, pregătite după rețeta clasică, cu guanciale, pecorino și ou pasteurizat.

„Cele mai comandate paste în restaurantul nostru cu specific italian sunt spaghetele carbonara”, a explicat bucătarul-șef.

Pe lista preferințelor clienților se mai află pennele pollo al forno și pennele pomodoro basilico, preparate cu ingrediente specifice bucătăriei italiene.

Trattoria da Vittoria, pe radarul televiziunilor naționale

Prezența restaurantului din Târgu Jiu într-un material difuzat la nivel național reprezintă o promovare importantă pentru gastronomia locală. Nu doar marile orașe sunt capabile să ofere experiențe culinare apreciate de public, iar Trattoria da Vittoria încearcă să aducă în Târgu Jiu gustul autentic italian.

Restaurantul le propune clienților atât rețete consacrate, precum carbonara și bolognese, cât și preparate mai puțin obișnuite, cu ingrediente proaspete și sosuri pregătite în bucătărie.

Iar rețeta pare să funcționeze: pastele au ajuns printre cele mai căutate preparate din meniul restaurantului.

Pentru cei care vor să descopere preparatele, Trattoria da Vittoria se află pe Strada Victoriei nr. 8 din Târgu Jiu și este deschisă zilnic, între orele 08:00 și 24:00.

 

Vizualizări: 359

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: