Politică

Partidul lui Ponta, falimentar și executat silit

Pro România este primul partid din România care ajunge să nu mai poată beneficia de subvenția lunară din cauza datoriilor. Autoritatea Electorală Permanentă trimite toți banii către un executor, nu la partid.

 

Din luna septembrie, conform datelor Autorității Electorale Permanente, Pro România nu mai poate face nici o cheltuială din ce primește de la bugetul de stat. 

În acest an, Pro România a beneficiat de o subvenție de peste 3.2 milioane de lei (peste 640.000 de euro), datorită scorului înregistrat la alegerile locale. La parlamentare, partidul nu a trecut de pragul de 5% pentru avea reprezentare în forul legislativ.

Din cauza datoriilor acumulate de Pro România, Autoritatea Electorală Permanentă a fost informată că trebuie să vireze suma către un executor. 

„Este fără precedent. Este pentru prima dată când un partid pierde toată subvenția acordată într-o lună. Este vorba de executări silite”, au declarat surse din AEP.

 

Pro România a vândut automobilul Tesla X pe care l-a achiziționat la începutul anului cu 133.000 de euro.

Dacă bugetul de salarii al Pro România era în august 2021 de 130.512 de lei, în luna septembrie la capitolul salarii apar zero lei. 

Fostul deputat de Gorj Alin Văcaru a fost angajat la partid cu un salariu de 9.000 de euro pe lună, dublu de cât avea Victor Ponta.

Vizualizări: 3,462

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: