Ultima oră
Partidă ilegală de vânătoare în Gorj

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în noaptea de 26 spre 27 iunie 2026, în jurul orei 00:00, paznicul Fondului Cinegetic nr. 10 Sadu, gestionat de o asociație de vânătoare, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru verificări un autoturism de teren, înmatriculat în județul Hunedoara, care se deplasa pe un drum forestier din Golul Alpin, pe raza fondului cinegetic.
În autoturism se aflau doi bărbați, cu vârste de 49 și 45 de ani, care nu și-ar fi putut justifica prezența în zonă.
În momentul în care li s-a solicitat efectuarea unui control al autoturismului, aceștia ar fi refuzat verificarea și ar fi părăsit în grabă locul.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că niciuna dintre persoanele implicate nu este autorizată să dețină, să poarte sau să folosească arme letale de vânătoare, existând suspiciunea că acestea ar fi participat la o partidă ilegală de vânătoare, pe timp de noapte, folosind arme letale neînregistrate.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerea măsurilor legale.
Vizualizări: 606
