Social

Cum poti să devii ofițer în armata română – Centrul Militar Gorj anunță 217 locuri

În învățământul universitar militar și civil de formare a ofițerilor în Armată, sunt 217 locuri, a anunțat Centrul Militar Gorj, adresându-se candidaților care nu provin din promoția 2023 a colegiilor naționale militare. Astfel:

la Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" – Sibiu (3 ani), sunt 29 de locuri; Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă" – Braşov (3 ani) - 25 de locuri; Academia Navală "Mircea cel Bătrân" – Constanţa (4 ani) - 13 locuri; Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" - Bucureşti (4 ani) - 44 de locuri; Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" – Bucureşti (3 ani) - 6 locuri; Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti prin Institutul Medico-Militar (6 ani) - 60 de locuri; Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș prin Institutul Medico-Militar (6 ani) - 40 de locuri.

Înscrierile se fac până lșa data de 5 mai.

Selecția, până în 9 iunie

Centrul precizează că numărul de locuri alocat fiecărei arme/specializări poate fi consultat aici: https://rb.gy/qbg7e8 sau aici: https://www.recrutaremapn.ro/plan.php

De asemenea, selecția candidaților se desfășoară în perioada 20.02 - 09.06.2023, iar termen final pentru întocmirea dosarului de candidat este 30 iunie 2023. Perioada de efectuare a examinării medicale este 06.03 - 20.06.2023 (doar pentru IMM)

Criterii de recrutare:

Candidații trebuie să aibă vârsta de cel mult 26 ani (24 pentru aviaţie-naviganţi) împliniți în anul 2023 - anul desfășurării concursului de admitere;

Centrul Militar Gorj mai menționează că se pot înscrie absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau cei înmatriculați în ultimul an de liceu și fac dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere.

Detaliile privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în instituțiile de învățământ superior militar, pentru anul universitar 2023-2024 pot fi accesate aici https://bit.ly/40IfY4N. ”Iată ce trebuie făcut:

Te poți înscrierie ONLINE, la www.recrutaremapn.ro/signupform.php sau mergând personal, la biroul informare-recrutare din cadrul Centrului militar județean Gorj din Târgu Jiu, strada Republicii, nr. 13.

Țintește sus, fii cel mai bun!”, mai informează instituția.

 

 

Vizualizări: 1,095

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: