antiVirale

Pandemia de Covid-19, la degetul mic al gripei spaniole

Pandemia de Covid-19 a fost comparată mult timp cu gripa spaniolă de acum o sută de ani, care a produs atunci un număr de decese estimat la 100 de milioane în doi ani.

La un an și ceva de la apariția Covid-19, numărul de decese consemnate la nivel mondial a atins marți pragul de trei milioane. Asta în condițiile în care populația planetei este mai mare, capacitatea de diagnosticare și tratament este alta, dar și posibilitatea de a face statistici peste tot în lume este mai mare.

Gripa spaniolă este un tip de gripă care a apărut în timpul Primului Război Mondial și s-a răspândit în multe țări odată cu întoarcerea soldaților de pe front, afectând în principal tinerii și având o rată de mortalitate ridicată. Virusul a făcut între 50 de milioane și 100 milioane de victime între 1918 și 1919. Se crede că a fost una dintre cele mai letale pandemii, după Moartea neagră, din istoria umanității. Multe dintre victime au fost persoane tinere și sănătoase, gripa spaniolă fiind total diferită de celelalte pandemii care au afectat copii, bătrâni și persoane cu sănătatea deja slăbită.

Moartea Neagră sau Ciuma Neagră a fost o pandemie de ciumă bubonică care a apărut în Afro-Eurasia în perioada 1346-1353. Este cea mai fatală pandemie înregistrată în istoria omenirii, ducând la moartea a până la 75-200 de milioane  de oameni în Eurasia și Africa de Nord atingând vârful în Europa între 1347 și 1351. Ciuma bubonică este cauzată de bacteria Yersinia pestis, care putea cauza de asemenea ciuma septicemică sau ciuma pneumonică.

Revenind la Covid 19, a durat mai mult de un an pentru ca bilanţul deceselor asociate coronavirusului să atingă 2 milioane, în timp ce următorul milion a fost adăugat în aproximativ trei luni, în plină campanie de vaccinare.

Vizualizări: 2,290

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din antiVirale:

Citește și: