Ultima oră
O nouă perspectivă asupra lui Brâncuși: Expoziție inedită la Târgu Jiu

Centrul comercial Shopping City Târgu Jiu, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, propune o perspectivă inedită asupra universului brâncușian prin intermediul expoziției „Brâncuși și muzele dansului”. Găzduit în perioada 21 septembrie – 9 octombrie, proiectul este dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui artist și aduce în atenția publicului povestea fascinantă a relației artistice dintre Constantin Brâncuși și Lizica Codreanu, figură marcantă a avangardei europene.
Expoziția explorează legătura dintre sculptură, mișcare și efervescența Parisului interbelic. Vizitatorii pot admira o colecție valoroasă ce include schițe inspirate din fotografii istorice, povestea costumului de balet conceput chiar de Brâncuși, dar și repere esențiale din universul artistic al acelei epoci. Pe parcursul celor trei săptămâni, experiența va fi completată de o serie de ateliere tematice menite să adâncească conexiunea dintre artă, mișcare și avangardă.
Vizualizări: 75
