Social

O fetiță de 7 ani i-a impresionat pe polițiștii locali

O fetiță care s-a pierdut de părinți în Parcul Central din Târgu Jiu nu s-a pierdut cu firea și a mers direct la polițistul local din zonă. Micuța de 7 ani le-a spus că are nevoie de ajutorul lor pentru a-și găsi familia.

“În după-amiaza zilei de 23.10.2022, fetița de 7 ani se afla în Parcul Central împreună cu tatăl și fratele mai mic, iar la un moment dat a plecat din spațiul de joacă și s-a rătăcit pe aleile din parc. Polițiștii locali aflați în serviciu au fost impresionați de istețimea copilei care le-a oferit toate informațiile necesare pentru identificarea și găsirea tatălui. Fetița cunoștea numele complet al părinților și numerele de telefon, precum și adresa de domiciliu. La scurt timp, fetița a fost încredințată tatălui, cu recomandarea fermă de a avea mai multă grijă pe viitor”, a transmis Poliția Locală Târgu Jiu.

 

Vizualizări: 1,659

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: