Actualitate
Nouă investiție la UCB Târgu Jiu

Campusul universitar din Târgu Jiu intră într-o nouă eră după câștigarea unui proiect de 5 milioane de euro dedicat infrastructurii de sport și sănătate. Anunțul a fost făcut de rectorul Luminița Popescu, care a confirmat că clădirile degradate ale fostului bazin vor fi demolate pentru a lăsa loc unei facilități de ultimă generație, finanțată din fonduri europene.
„Ne propunem să desființăm, să demolăm practic clădirile aferente fostului bazin olimpic, care sunt aici, în zona campusului universitar din Debarcader. Aceste clădiri erau într-o stare avansată de degradare, le-am expertizat, iar expertiza tehnică ne-a spus că este mai bine să le demolăm.(…)
Pe aceeași competiție de care vă vorbeam la început, finanțată prin ADR Sud VEst Oltenia și pe locul eliberat în urma demolării, vom construi o modernă sală de sport, dar și cu facilități pentru partea de sănătate.
(…)
Universitatea de la Târgu Jiu are programul de Asistență Medicală Generală, programul de Educație Fizică și Sportivă, dar și Kinetoterapie. Ne-am gândit ca, pe lângă sala de sport, să adăugăm și câteva laboratoare dotate, cabinete practic, săli de recuperare posttraumatică.(…)
Cel de-al doilea proiect mai vizează amenajarea incintei din campusul Debarcader, dar și amenajarea celor două terenuri multifuncționale de sport, în aer liber”, a spus Luminița Popescu, în presa locală.
Vizualizări: 211
