Actualitate

Noi decese ale unor salariați de la CE Oltenia

Colegii anunță noi decese ale unor salariați de la Complexul Energetic Oltenia. Vorbim despre Maria Răciulete, o femeie care lucra de peste trei decenii în termocentrala Turceni și care s-a îmbolnăvit, ca mulți alți colegi ai ei.

”Lucra la Termocentrala Turceni, la Secția Combustibil (la alimentare cu cărbune). Avea 54 de ani și s-a îmbolnăvit de cancer, iar pentru că nu avea condiții de pensionare a fost nevoită ca să renunțe la serviciu și să își depună dosarul de pensionare pe caz de boală”, transmit colegii ei pe pagina de socializare.

Un alt deces a fost anunțat la Cariera Lupoaia, fiind vorba de un lăcătuș mecanic, Vasile Gomoi, care a făcut atac cerebral în noaptea de 10-11 ianuarie. După câteva zile de spitalizare, a murit. Acesta avea decizie de pensionare primită recent, dar încă nu își încetase contractul de muncă.

În total, presa a aflat de cinci astfel decese produse de la începutul anului, ale unor oameni care au lucrat la CE Oltenia și care au fost răpuși de boli în jurul vârstei de 50-55 de ani. Minerii și energeticienii cer pensionarea la 52 de ani, dar după un an de proteste sunt încă la stadiul de promisiuni.

Vizualizări: 4,778

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: