Ultima oră

Nicușor Dan cere verificări la Praid

Președintele Nicușor Dan a anunțat, sâmbătă, că va solicita premierului interimar Cătălin Predoiu să trimită Corpul de control la Salina Praid pentru a stabili vinovații pentru situația creată în urma inundațiilor.

'(Este o) situație gravă care afectează o întreagă comunitate, mii de oameni. Pentru că e o situație gravă, care putea să fie prevenită, o să solicit prim-ministrului să trimită Corpul de control să stabilească cine sunt vinovații', a afirmat șeful statului, după ce a vizitat zona și a participat la o ședință de lucru a tuturor instituțiilor implicate în intervenția imediată.

El a evidențiat că trebuie luate măsuri pe termen scurt, alături de unele pe termen lung, menționând că urmează să se facă și un studiu care să indice dacă se poate salva sau nu întreaga salină.

'Față de situația pe care o avem trebuie luate măsuri pe termen scurt și măsuri pe termen lung. Măsurile pe termen scurt - a fost o discuție tehnică la care am asistat și care va fi formalizată mâine în ședința Consiliului județean pentru situații de urgență. Pe de o parte, Compania Salrom și-a asumat un termen de trei săptămâni în care să facă un așa numit bypass - adică o conductă care să preia cursuri de apă care permeabilizează solul ce ajunge în salină. Imediat după asta, în anumite limite, cu pompe de mare putere se poate deversa apa. Repet, în anumite limite, se poate deversa apa în râu și de acolo mai departe, niște limite care sunt calculate pe baza salinității. Întrebarea la care va răspunde un studiu este dacă se poate salva întreaga salină, adică inclusiv părțile mai joase unde se exploatează sau se poate salva doar partea superioară în care există și partea turistică. Pentru asta va începe un studiu care este relativ complicat și care are un termen de finalizare 3 - 4 luni', a explicat președintele.

Potrivit acestuia, pentru cei 130 de angajați ai salinei vor fi luate măsuri compensatorii. 'Pentru oamenii care sunt afectați, pe de o parte, sunt cam 130 de oameni care erau lucrau în mină și care nu mai au în momentul ăsta obiectul muncii - vor fi niște forme de compensare. Trebuie să ne uităm și la contractul colectiv de muncă', a transmis Nicușor Dan.

Pentru persoanele care trăiau din turism în zonă și aveau 'o formă organizată' prin care prestau astfel de servicii, Guvernul se va gândi la niște măsuri asemănătoare celor din perioada pandemiei, a completat el.

Vizualizări: 286

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: