Ultima oră
Nici nu vrea să audă să se reîntoarcă la conducerea CEO

Fostul director al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel nu are niciun gând să se reîntoarcă la conducerea CEO. Declarațiile acestuia vin in contextul în care în spațiul public au fost o serie de discuții cum că acesta s-ar putea reîntoarce la compania energetică.
"Sunt sătul de treaba asta. De câte ori se vorbește de mine că mă întorc la CEO îmi mai apar 2-3 plângeri penale. (…) Am avut de-a lungul anilor peste 60 de plangeri
Am ajuns că la 10 ani de când nu mai sunt director la CEO, să mai am decât 8. Nici Trump nu a avut atâtea. Mă trezesc după ce mai apar în presa cu plângere penală.
Nu am nicio legătură cu acest subiect. Am fost consultat privind ce ar trebui făcut în zona energiei, mi am spus părerea și atât. Propuneri pentru vreo funcție nu am avut și nici nu cred că aș mai da curs acum.", a declarat la Radio Infinit, Laurențiu Ciurel, fost manager CEO.
Vizualizări: 585
