Ultima oră

Moțiunea anti-Miruță a fost respinsă

Plenul Senatului a dezbătut și respins, luni, moțiunea simplă în care ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a fost criticat de opoziție pentru „lipsă de viziune, incompetență managerială, politizare excesivă și incapacitate de a apăra interesele economice și strategice ale României”.

Potrivit lui Miruţă, „această moţiune arată limpede un singur lucru, că AUR are o problemă majoră cu a face curăţenie în companiile de stat şi face jocuri de culise”.

Moțiunile simple inițiate de parlamentari nu duc la demiterea unui ministru, chiar dacă sunt votate de majoritatea senatorilor. Doar moțiunile de cenzură, depuse împotriva întregului guvern, pot duce la căderea Executivului. Pentru ca o moțiune simplă să fie adoptată la Senat, este nevoie de o majoritate simplă dintre cei prezenți – adică minimum 61 de voturi „pentru”, în cazul în care toți senatorii vor fi prezenți.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Radu Miruţă a fost respinsă în Senat, înregistrându-se doar 34 de voturi „pentru”, 66 împotrivă şi 3 abţineri. La dezbaterile din camera superioară a Parlamentului au fost prezenți doar 103 senatori.

Vizualizări: 335

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: