Social

Mobilier din sponsorizări pentru o secție a Spitalului Județean

Secția ORL a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a fost dotată cu mobilier grație unei sponsorizări primite de la societatea comercială Artego, anunță reprezentanții spitalului.

Astfel, sala de tratament a Secției ORL a fost dotată cu o canapea, două birouri, șase scaune, două corpuri de mobilier suspendat și șase bibliorafturi, pentru a organiza mult mai bine spațiul de arhivare al foilor de observație ale pacienților. 

De asemenea, două grupuri sanitare au fost modernizate prin achiziționarea a două cabine de duș și baterii sanitare pentru acestea. 

„Mulțumim domnului director Viorel David și societății SC ARTEGO SA, care au răspuns prompt la solicitarea noastră de a ne ajuta în achiziționarea mobilierului necesar pentru modernizarea sălii de tratament și a spațiului de arhivare, dar și a obiectelor sanitare pentru cele două grupuri sanitare. Organizarea mai bună a spațiului de lucru din secție, mulțumită acestor achiziții, va însemna și o creștere a calității serviciilor medicale și a celor hoteliere din secție. Vă mulțumim, domnule Viorel David și vă dorim mult succes în activitățile viitoare!”, a declarat medicul Violeta Dina, șeful Secției ORL din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

La începutul anului, secția ORL a fost dotată cu instrumentar medical de ultimă generație, echipamente medicale și șase televizoare pentru saloanele pacienților, grație fondurilor alocate de Primăria Municipiului Târgu Jiu. 

„Chiar dacă spitalele din municipiu nu sunt administrate de primărie, am intervenit mereu pentru a ajuta la modernizarea acestora, având în vedere că la serviciile lor apelează cei mai mulți târgujieni”, spunea primarul Marcel Romanescu. 

Vizualizări: 681

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: