Ultima oră

Mihai Weber, mesaj de la Sinaia

Social-democrații sunt gata să intre la guvernare, dar nu vor susține din Parlament un Executiv din care să lipsească. E mesajul transmis de liderul PSD Gorj, Mihai Weber, de la Sinaia, unde s-au reunit liderii și parlamentarii social-democrați. 

 

Mihai Weber invocă sondajele prezentate în cadrul Comitetului Politic Național al PSD, potrivit cărora aproape 80% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită.

 

„8 din 10 români spun că țara merge într-o direcție greșită. România are nevoie de un Guvern legitim!”, este mesajul transmis de liderul social-democraților gorjeni de la Sinaia.

 

Weber consideră că procentul ridicat al nemulțumirii populației arată că actuala situație politică nu mai poate fi prelungită: „Este dovada clară că actuala situație nu mai poate continua. România are nevoie de stabilitate și de un Guvern legitim, cu puteri depline, care să-și asume deciziile și să răspundă așteptărilor oamenilor”. 

 

Weber spune că PSD este pregătit să-și asume guvernarea, dar trasează și linia roșie a partidului: „Susținem un Guvern minoritar PSD sau un Guvern construit în jurul PSD și nu vom vota un Guvern din care nu facem parte”.

 

 

 

 

Vizualizări: 146

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: