Ultima oră
Microbuze școlare pentru copiii din Gorj

Reprezentanții Consiliul Județean (CJ) Gorj au semnat, miercuri, al treilea contract pentru furnizarea unui număr de cinci microbuze electrice școlare pentru transportul elevilor din județ, valoarea contractului fiind de trei milioane de lei fără TVA.
Finanțarea este asigurată de către Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul proiectului 'Transport durabil pentru elevii Județului Gorj', ce vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, prin furnizarea de autovehicule 'verzi'.
Potrivit contractului, microbuzele electrice școlare de 16+1 locuri, din care un loc pentru persoanele cu dizabilități, urmează să fie furnizate în următoarele 30 zile.
Acestea vin în completarea celor 38 furnizate deja către UAT-urile beneficiare, care sunt utilizate în transportul școlarilor din județ.
Președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu, a precizat că, în urma semnării acestui contract, până la sfârșitul anului în curs 43 de UAT-uri din județ vor beneficia de transport școlar modern pentru elevi.
'Punem foarte mare accent pe educație și încercăm, prin orice mijloace, să sprijinim sistemul educațional din județ. Siguranța și confortul elevilor pe rutele de transport către unitățile de învățământ sunt două priorități pe care consider că le-am atins, prin achiziționarea microbuzelor electrice. Având în vedere că furnizorul ne-a asigurat că va livra aceste cinci microbuze până la sfârșitul anului în curs, putem spune că avem deja 43 de UAT-uri din județ care beneficiază de transport adaptat la standarde europene pentru elevi. Și, bineînțeles, vom continua să căutăm resurse financiare pentru a asigura toate cele 94 de microbuze, necesare unităților de învățământ din județ', a precizat Cosmin Popescu, citat într-un comunicat de presă transmis de CJ Gorj.
CJ are în implementare proiectul 'Transport durabil pentru elevii județului Gorj', finanțat prin Programul privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat.
Vizualizări: 578
