Actualitate
Liderul FNME: „Să spună dacă e albă sau neagră, că ne-am săturat de gri!”

Sindicatele din mineritul gorjean așteaptă să fie instalat noul Guvern și, implicit, noul ministru al Energiei, ca să fie tranșat și viitorul Complexului Energetic Oltenia. „Să spună dacă e albă sau neagră, că ne-am săturat de gri!”, a declarat Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.
În continuare, se așteaptă un răspuns de la Comisia Europeană privind decalarea termenelor de închidere numai că studiul de adecvanță nu este gata. În lipsa acestuia, nici nu poate fi luată vreo decizie la Bruxelles.
„Chestia de bază în toată tărășenia asta e studiul de adecvanță pe care trebuie să-l facă Transelectrica. Specialiștii de la Comisia Europeană nu se iau după vorbe. Lor le trebuie concret ceva. Și concretul acesta, de ani de zile, nu s-a făcut. Sper să se facă în ultimul ceas”, a spus la Radio Infinit liderul FNME, Dumitru Pîrvulescu.
Sindicalistul le-a mai transmis politicienilor că a venit vremea faptelor în ce privește complexul și soarta minerilor și energeticienilor din Gorj.
„Eu sper să nu fie programul acesta de închidere făcut la literă. Să fie mai îndulcit un pic pentru că e vorba de mii de oameni, de zeci de mii de cetățeni ai județului Gorj care sunt afectați de această chestiune. Sper ca, în ceasul al douăsprezecelea, politicienii să înțeleagă că nu e bine numai să vorbească, și să și facă ceva din ce spun. Starea de spirit din minerit e de incertitudine, ca întotdeauna. Eu sper să vină un Guvern care să spună clar dacă e albă sau e neagră. Colegii s-au săturat de atâta gri în ultimii ani”, a conchis Dumitru Pîrvulescu.
Vizualizări: 1,304