Ultima oră
Lider: Dumnezeu știe pe cine va pune viitorul ministru ca și conducător la această entitate

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu, a comentat plecarea lui Dan Iulius Plaveti de la conducerea Complexului Energetic Oltenia.
„Schimbarea a fost previzibilă, pentru că ați văzut ce informații au apărut, în ultimele săptămâni. Deci, era previzibilă plecarea domnului Plaveți la Hidroelectrica. Iar așteptări vizavi de noi, vă dați seama, ca orice salariat, sunt mari, pentru că sperăm, în primul rând, să vină cineva care să mai întârzie programul ăsta diabolic, care este pentru energia pe cărbune din România”, a spus liderul FNME.
Pârvulescu ar vrea un gorjean la conducerea companiei. „Toată lumea își dorește un gorjean la conducerea Complexului Energetic Oltenia, pentru că, foarte probabil, un gorjean ar avea o altfel de atitudine. Adică, ar încerca să tragă cât mai mult posibil de această activitate. (…) Cei de la guvern nu știu cât or să mai stea pe acolo. Adică, vă dați seama că, odată instalat un nou guvern, e foarte probabil ca niciunul de acolo să nu mai fie. Mai mult, știți bine că interimatul la Ministerul Energiei este asigurat de domnul Bolojan, care, aproape 100% n-o să mai aibă această calitate peste câteva zile și atunci Dumnezeu știe pe cine va pune viitorul ministru ca și conducător la această entitate”, a spus liderul FNME.
Vizualizări: 530
