Ultima oră
Investiții masive din bugetul local într-o comună din Gorj!

De la modernizarea dispensarelor și a postului de Poliție, până la apă potabilă la robinet în maximum trei luni și un nou parc fotovoltaic, primarul comunei Fărcășești, Constantin Drăgoescu spune că au loc constant astfel de investiții. Acesta a transmis că a alocat un milion de lei pentru finalizarea clădirii administrative și anunță continuarea lucrărilor de infrastructură la rețeaua de canalizare, un lăcaș de cult, dar și noi soluții verzi pentru reducerea facturilor la energie
“Avem pe Fondul de Mediu parcul fotovoltaic pe care-l finalizăm. La parcul fotovoltaic, mai avem să-l branșăm, deja s-au făcut toate lucrările, să-l branșăm la rețeaua de curent. Evident că vor scădea facturile la energia electrică, ăsta este și scopul și am mai prevăzut, anul acesta, lucrăm la stația de apă în satul Valea cu Apa și am prevăzut, la fel, un parc fotovoltaic pentru a reduce cheltuielile la serviciul de apă, unde avem un consum mare de curent. Sunt facturi mari și acolo.Și vă dați seama, dacă reușim să reducem cheltuielile la curent, eu zic că în două-trei luni de zile finalizăm două stații de tratare a apei și vom avea apa potabilă în comuna Bălănești. E apă industrială. Investițiile în aceste stații de tratare a apei sunt făcute tot pe bugetul local, dar avem pe o perioadă de doi ani de zile, de anul trecut și sperăm ca anul ăsta să se termine. Ne-a permis bugetul local să facem acest lucru și un lucru, cum să vă zic, cât mai ține mineritul, vrând-nevrând să rezolvăm problemele pe care le aveam în comună, că pe urmă nu se știe dacă mai avem bugetul local. Ne-am prevăzut să putem să reabilităm dispensarul, să facem stații de tratare, să potabilizăm apa în comuna Bălănești. Sunt niște lucrări pe care trebuie să le rezolvăm, că nu se știe cât o mai merge mineritul și nu se știe cât timp o mai avea bani”, a declarat Constantin Drăgoescu.
Vizualizări: 160
