Social

Intră în vigoare carantina de la ora 22.00. Cum arată declarația pe proprie răspundere!

Carantina de noapte va intra în vigoare de duminică seara de la ora 22.00, față de 23.00, cum era până acum. Până la ora 05.00 se va putea ieși din casă doar pentru motive întemeiate și doar în baza declarației pe propria răspundere. 

De asemenea, a fost limitat gradul de ocupare a spațiilor de cazare din hoteluri sau pensiuni la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, în mai multe stațiuni în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă. Printre acestea Rânca, Poiana Brașov, Predeal, Voineasa, Straja.

Purtarea măștii de protecție rămâne obligatorie n spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

Competițiile sportive rămân fără spectatori, iar activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Autoritățile anunță o explozie de noi cazuri, în ciuda faptului că au fost administrate peste două milioane de doze de vaccin.

Vizualizări: 4,615

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: