Eveniment

Individul care a amenințat salariatele unui centru social, condamnat cu suspendare

Bărbatul care în primăvară a amenințat două salariate ale Casei Iris din Târgu Jiu a fost condamnat cu suspendare. Asta deși este recidivist și mai are fapte comise cu violență.

La data de 12 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de două femei de 46 și 44 de ani, din municipiul Târgu Jiu, angajate ale unui centru pentru persoane fără adăpost, despre faptul că sunt amenințate indirect, cu acte de violență, de către un bărbat de 50 de ani, fost beneficiar al centrului, fapt ce le generează o stare de temere.

“Din cercetări, polițiștii au stabilit că bărbatul le-ar fi transmis amenințări prin intermediul unei cunoștințe comune. La aceeași dată, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de amenințare”, transmitea Poliția.

Bărbatul a primit două pedepse a câte trei luni de închisoare, care au fost cumulate cu o pedeapsă anterioră. A rezultat o pedeapsă de un an și patru luni, care a fost suspendată pe un termen de încercare de doi ani. Sentința Judecătoriei Târgu Jiu din 24 noiembrie nu este definitivă.

Vizualizări: 483

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: