În timp ce Europa vorbește tot mai apăsat despre riscul unei crize energetice și despre o posibilă recesiune globală în 2026, Guvernul României pare că merge în direcția opusă — și o face cu o seninătate greu de explicat.

Nu investește accelerat, nu consolidează securitatea energetică, nu crește producția. În schimb, închide ceea ce încă funcționează.

La Turceni, Grupul 4 — aproximativ 285 MW — a fost scos din funcțiune după ce i-a fost retrasă licența de către ANRE, în contextul angajamentelor asumate prin PNRR.

Decizia spune totul despre direcția actuală: în loc să păstreze capacități active până când alternativele devin reale, România alege să le închidă anticipat.

Europa se teme de lipsa energiei. România taie din producție
În timp ce alte state europene încearcă să-și protejeze sistemele energetice și să evite șocurile de preț, la București se operează invers: se reduce producția existentă pe promisiunea unor investiții viitoare.

Problema? Aceste investiții nu există încă în realitate.

Guvernul și-a asumat prin PNRR închiderea capacităților pe cărbune, în schimbul unor miliarde de euro pentru restructurare și decarbonare.

În paralel, trebuiau livrate rapid alternativele — centralele pe gaze de la Ișalnița și Turceni.

Realitatea din teren este însă departe de planuri: licitația de la Ișalnița a fost anulată din nou, la Turceni s-a prezentat un singur ofertant. Un semnal clar că tranziția energetică există mai mult pe hârtie decât în șantiere.

România nu pare să facă o tranziție controlată, ci mai degrabă o retragere grăbită din propria capacitate de producție: închide sigur, construiește ipotetic, promite pentru un viitor care întârzie constant.

Efectele nu sunt doar tehnice, ci sociale și economice: la Motru, sistemul UATAA a fost debranșat, se discută despre închideri și la Govora, Timișoara Sud sau Drobeta.
Într-o Europă care redescoperă brutal că energia ieftină înseamnă industrie, competitivitate și siguranță, România pare să trateze energia ca pe un detaliu secundar.

Au închis cărbunele înainte să pună ceva solid în loc. Au promis gaze, dar proiectele întârzie. Au vorbit despre modernizare, dar au livrat vulnerabilitate.

Asta nu mai este doar o politică discutabilă. Este o combinație periculoasă de grabă, lipsă de execuție și decizii fără plasă de siguranță. Iar nota de plată nu va ajunge la cei care semnează documente sau bifează jaloane.

Va ajunge la consumatori, la firme și la regiunile care depind de aceste capacități.

Pentru România, ceea ce este prezentat drept „tranziție energetică” începe să semene tot mai mult cu o amputare economică în direct.