Ultima oră
Incendiul de la fosta unitate militară din Vâlcea ar fi fost provocat intenționat

Răsturnare de situație în cazul incendiului uriaș de la fosta unitate militară din Râmnicu Vâlcea! Focul care a mistuit aproximativ 3.000 de metri pătrați din acoperișul clădirii dezafectate, pe 10 octombrie, ar fi fost provocat intenționat. Este una dintre cauzele probabile stabilite de pompieri, în urma investigațiilor desfășurate împreună cu polițiștii.
ISU Vâlcea a anunțat vineri, 23 octombrie, concluziile verificărilor efectuate după incendiul care a mobilizat zeci de pompieri din mai multe județe.
„În urma investigațiilor efectuate de specialiștii ISU Vâlcea, împreună cu lucrători din cadrul IPJ Vâlcea, la incendiul produs la clădirea dezafectată din incinta fostei UM din Râmnicu Vâlcea, ieșirea spre Vlădești, din data de 10 octombrie a.c., au fost stabilite următoarele cauze probabile: folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul; foc deschis în spații închise”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.
Incendiul a fost unul de proporții. Flăcările au cuprins acoperișul din lemn, acoperit cu tablă, al clădirii cu parter și două etaje. Focul s-a extins pe aproximativ 3.000 de metri pătrați, iar planșeul ultimului etaj s-a prăbușit parțial.
Pentru stingerea incendiului au fost mobilizați 72 de pompieri și aproximativ 20 de autospeciale, inclusiv echipaje de sprijin din județele Argeș, Sibiu și Olt.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Vizualizări: 78
