Ultima oră

Incendiu într-o locuință din Târgu Jiu! Pompierii au intervenit de urgență pe strada Lotrului

Un incendiu a izbucnit într-o locuință de pe strada Lotrului din Târgu Jiu, pompierii fiind solicitați să intervină de urgență pentru stingerea flăcărilor.

La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, focul se manifesta în bucătăria imobilului.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele în care a fost găsit la sosirea echipajelor, împiedicând extinderea acestuia.

Deocamdată, ISU Gorj nu a comunicat cauza izbucnirii incendiului și nici dacă au existat persoane rănite.

Vizualizări: 118

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: