Ultima oră
Arestați preventiv pentru trafic de droguri

Cei doi indivizi care au fost reținuți miercuri pentru trafic de droguri au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. E vorba de două persoane de 37, respectiv 39 de ani.
"Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada cuprinsă între lunile octombrie 2025 și octombrie 2026, un bărbat, de 37 de ani, recidivist, ar fi procurat, deținut și vândut substanță cristalină 3CMC și comprimate de ecstasy, către diferiți consumatori din judeţul Gorj.
În scopul ermetizării activității infracționale, acesta, în mod curent, ar fi depozitat substanțele stupefiante în zona unor imobile dezafectate.
Actele de urmărire penală efectuate au arătat și faptul că, în intervalul august – septembrie 2026,un alt bărbat, de 39 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut, în municipiul Târgu Jiu, diferite cantități de drog de mare risc (ecstasy).
De asemenea, în cursul zilei de ieri, acesta a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi comercializat 385 de comprimate de ecstasy, pentru 4.000 de lei.
Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate droguri de mare risc tranzacționate de către persoanele cercetate, iar în urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate alte peste 100 de comprimate ecstasy, țigarete – tip joint, confecționate artizanal, o cantitate de substanță vegetală, aflată în curs de expertizare, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă", a anunțat IPJ Gorj.
Vizualizări: 78
