Social
Încearcă să termine lucrările începute acum patru ani

Municipiul Motru a inițiat o procedură simplificată de achiziție publică pentru execuția unor lucrări de construcții, montaj echipamente și dotări tehnologice în cadrul proiectului de modernizare, extindere și dotare a infrastructurii ambulatoriului Spitalului Municipal Motru. Valoarea estimată a contractului este de 4.831.075 lei, iar ofertele pot fi depuse până la data de 30 iunie 2025, ora 15:00. Procedura se desfășoară online.
Scopul contractului este finalizarea lucrărilor rămase neexecutate în urma rezilierii unui contract anterior, semnat în 2021. Proiectul prevede reabilitarea ambulatoriului existent și extinderea acestuia prin finalizarea unei clădiri cu parter și etaj, situată în imediata apropiere. Lucrările presupun execuția finisajelor, montarea tâmplăriei, realizarea pardoselilor, precum și instalarea rețelelor electrice, termice și sanitare.
Noua construcție va fi dotată cu două lifturi și va beneficia de un sistem complex de siguranță împotriva incendiilor, care include o centrală de alarmare, hidranți interiori și exteriori, un rezervor de apă cu stație de pompare independentă și ignifugarea șarpantei. În vederea eficientizării energetice, vor fi instalate panouri solare și fotovoltaice, un sistem de supraveghere video și echipamente pentru distribuția gazelor medicale.
Lucrările exterioare prevăd realizarea rețelelor de alimentare cu apă, canalizare, agent termic pentru încălzire și agent frigorific, fiind prevăzută și instalarea unui chiller pentru producerea agentului termic frigorific. Proiectul este finanțat din fonduri europene și urmărește îmbunătățirea condițiilor de tratament și muncă pentru pacienții și personalul medical din cadrul Spitalului Municipal Motru.
Vizualizări: 500