Ultima oră
În ce stadiu sunt lucrările de la pasajul rutier de sub calea ferată din zona Ana Ipătescu

Proiectul de infrastructură care va fluidiza traficul din Târgu Jiu intră în linie dreaptă. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu a anunțat că lucrările la pasajul rutier de sub calea ferată, situat în zona străzii Ana Ipătescu, se apropie cu pași repezi de ultima etapă a execuției.
„Ne apropiem de ultima etapă a lucrărilor la pasajul sub calea ferată din zona Ana Ipătescu. Este o investiție care necesită timp și resurse considerabile și pe care o ducem la bun sfârșit, chiar dacă nu am primit fondurile ce trebuiau asigurate prin programul Anghel Saligny. Proiectul nostru are în vedere fluidizarea traficului și siguranța cetățenilor din Târgu Jiu, eliminând blocajele frecvente cauzate de trecerea la nivel cu calea ferată și contribuind semnificativ la dezvoltarea infrastructurii locale” a transmis Marcel Romanescu pe Facebook.
Vizualizări: 234


