Eveniment

În arest pentru BMW-ul furat și avariat

Tânărul din Suceava care a furat un BMW X6 din comuna Bălești și l-a avariat a ajuns după gratii.

„Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au reținut luni pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr de 26 de ani, din județul Suceava, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.

Acesta, la data de 9 iunie a.c., ar fi sustras autoturismul unei femei de 54 de ani, din comuna Bălești, pe care-l avea parcat la o fermă, fiindu-i creat un prejudiciu în valoare de 15.000 de euro”, a anunțat Poliția Gorj.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale.

Tânărul a fost prins în Drobeta Turnu Severin, la câteva ore de la comiterea infracțiunii. În încercarea de a scăpa de oamenii legii, el a provocat un accident rutier: a lovit trei autoturisme și a făcut praf și mașina furată.

Vizualizări: 303

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: