Anchetă

I-au ținut dosarul la sertar până s-a prescris

Judecătoria Târgu-Cărbunești a dispus încetarea procesului penal împotriva unui bărbat din Ţicleni, acuzat că a condus un autoturism în stare de ebrietate și fără permis de conducere, în urma intervenirii prescripției răspunderii penale.

Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, în data de 21 iulie 2019, în jurul orei 03:09, inculpatul a fost depistat în trafic, pe DJ675, în orașul Ţicleni, conducând un autoturism marca Opel Vectra înmatriculat în Marea Britanie, fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, probele biologice au confirmat o concentrație de 2,81 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 2,55 g/l la cea de-a doua.

Bărbatul, care avea permisul de conducere anulat, a recunoscut faptele în fața anchetatorilor și a declarat că în noaptea respectivă consumase alcool în cantități mari. Fratele inculpatului a relatat că a încercat să-l oprească din a urca la volan și, constatând că nu reușește, a alertat poliția, care l-a depistat la scurt timp.

Cu toate acestea, instanța a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru cele două infracțiuni: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea fără permis, în baza deciziilor Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea termenelor de prescripție.

Astfel, în baza art. 396 alin. (6) Cod de procedură penală și a dispozițiilor privind intervenirea prescripției, instanța a dispus încetarea procesului penal față de inculpat.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Vizualizări: 918

Alte articole din Anchetă:

Citește și: