Ultima oră

'Haosul USR-ist' a închis o centrală pe gaze și a lăsat localități întregi fără apă

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a susținut, marți, că se observă în cazul crizei de la Paltinu 'haosul USR-ist', menționând că l-a trimis la fața locului pe ministrul Sănătății pentru că sunt trei spitale în zonă care au rămas fără apă potabilă.

'Am văzut în aceste zile această situație în două județe, în Prahova și în Dâmbovița. Am văzut de câteva luni bune cum ne asigură doamna ministru de la Mediu și ați văzut și voi că au făcut reformă la Apele Române. Am văzut în 26 noiembrie, dacă nu mă înșel, la una din televiziunile prezente și azi aici, cum declară, în direct, că s-au luat toate măsurile și că nu se va întâmpla absolut nimic. Din păcate, lucrurile au intrat într-o spirală proastă. Eu, astăzi, l-am văzut în plen (în Parlament - n.r.) pe ministrul Rogobete, i-am cerut să plece urgent după această ședință acolo, fiindcă la Prahova știu că sunt trei spitale în acest moment care au rămas fără alimentare cu apă. Este la fel cu ceea ce vă spuneam la început - haosul USR-ist', a declarat Grindeanu, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, este vorba despre o lucrare în legătură cu care s-au dat asigurări că toate lucrurile sunt sub control.

'Din informațiile pe care le am eu și domnul Ivan, în mod sigur va răspunde și domnia sa, am înțeles că era o lucrare absolut necesară pentru întreținerea, siguranța barajului respectiv. Problema a fost după aceea, nu sunt specialist, dar eu cred că e de datoria celor care sunt specialiști să explice ce s-a întâmplat. (...) În 26 noiembrie, de la cel mai înalt nivel, am primit asigurări că toate lucrurile sunt sub control, asta am văzut eu la televizor', a explicat președintele PSD.

Zeci de mii de oameni din mai multe localități din județele Prahova și Dâmbovița au rămas de vinerea trecută fără apă potabilă în urma lucrărilor de la acumularea Paltinu.

Totodată, Centrala electrică Brazi, operată de OMV Petrom, a fost oprită marți neplanificat, din cauza debitului scăzut al apei tehnologice și a restricțiilor de apă. Această centrală acoperă aproximativ 10% din electricitatea generată în România și are o capacitate instalată de 860 MW. 

Vizualizări: 195

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: