Ultima oră
Guvernul își asumă răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale

Plenul comun al Parlamentului se va reuni luni, de la ora 15:00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind noile măsuri fiscal-bugetare, transmite Executivul într-un comunicat.
Decizia a fost luată vineri de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Până luni, la ora 8:00, parlamentarii pot depune amendamente.
Guvernul a avizat deja pachetul de măsuri, care vizează atât limitarea cheltuielilor bugetare, cât şi creşterea veniturilor statului. Printre obiectivele anunţate se numără reducerea deficitului bugetar, evitarea retrogradării ratingului de ţară, prevenirea suspendării fondurilor europene şi menţinerea pe traiectoria de ajustare fiscală agreată cu Comisia Europeană.
Potrivit Guvernului, noile măsuri ar urma să aducă un plus la buget de 9,5 miliarde lei în 2025 şi 35 miliarde lei în 2026. În paralel, reducerea cheltuielilor ar însemna economii de 1,25 miliarde lei în 2025 şi 57,3 miliarde lei în 2026.
Asumarea răspunderii este reglementată de articolul 114 din Constituţie. Dacă în termen de trei zile nu este depusă o moţiune de cenzură, proiectul de lege este considerat adoptat. În caz contrar, iar moţiunea este votată de majoritatea parlamentarilor, Guvernul este demis.
Vizualizări: 310