Ultima oră
Guvernul aprobă deblocarea a aproape 6.900 de posturi în sănătate.

Guvernul a aprobat memorandumului prin care sunt deblocate aproape 6.900 de posturi vacante din sistemul sanitar public, măsură menită să reducă deficitul de personal din spitale și din serviciile județene de ambulanță.
Potrivit Ministerului Sănătății, vor putea fi organizate concursuri pentru ocuparea a 6.850,75 posturi, dintre care 6.452 sunt destinate spitalelor publice, iar 398,75 posturi revin serviciilor de ambulanță din țară. Cele mai multe locuri sunt pentru asistenți medicali și personal medical auxiliar, însă vor fi scoase la concurs și posturi de medici, farmaciști și alți specialiști.
Repartizarea posturilor include 2.593 de asistenți medicali, 2.567 de posturi pentru personal medical auxiliar, 1.433,75 posturi pentru medici și 257 de posturi pentru farmaciști și alte categorii de personal de specialitate.
Ministerul Sănătății susține că măsura urmărește întărirea echipelor medicale, reducerea presiunii asupra personalului existent și asigurarea continuității actului medical, în contextul în care numeroase unități sanitare se confruntă de mai mult timp cu lipsa de personal.
În perioada următoare, fiecare unitate sanitară va putea demara procedurile de organizare a concursurilor, în funcție de necesarul aprobat și de posturile vacante existente.
Vizualizări: 113
