Actualitate

Grupurile pe gaze de la CEO, soarta grupului chinezilor de la Rovinari?

Cu toate că cei de la Complexul Energetic Oltenia și liberalii din fruntea Ministerului Energiei nu au curaj să zică nimic în fața Comisiei Europene și respectă aproape cu strictețe planul de închidere a capacităților miniere, nimic nou nu ”răsare” în locul mineritului din Gorj.

Au promis grupuri pe gaze și panouri fotovoltaice, însă nu au mișcat nici măcar un deget pentru a face ceva. În schimb, la finele anului, vor pune lacătul pe primele cariere miniere.

Virgil Popescu a dat impresia unui tip susținut de forțe externe pentru a duce la bun sfârșit acest plan și aproape a reușit, însă și-a pierdut fotoliul de rege și în locul lui a venit un alt liberal, Burduja. Nici acesta nu pare să aibă minimul de interes pentru compania de la Gorj, iar un deputat PSD anunță că este sceptic în privința realizării noilor grupuri pe gaze.

„Stați să vedem! Eu sunt sceptic că se vor încadra, nu se mai pot încadra în termene cu grupurile pe gaze. Poate cu fotovoltaicele, dar eu sunt sceptic că se vor mai încadra în termen și că se vor face în general aceste grupuri. Domnul Burduja, ca și domnul Plaveti, care înțeleg că nu a avut nicio comunicare publică, nu sunt oameni din Gorj, dânșii vin și pleacă. Pe la minister, pe la Complexul Energetic Oltenia și noi rămânem aici cu toate problemele”, este de părere Claudiu Manta, deputat PSD Gorj.

 

Vizualizări: 2,336

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: