Guvernul a decis ca Grupul 5 de la Termocentrala Turceni să nu se închidă la 31 august, așa cum prevedea calendarul asumat prin PNRR, ci să poată funcționa până la sfârșitul primului trimestru din 2028.

Decizia vine într-un moment în care România are nevoie de capacități de producție pentru siguranța Sistemului Energetic Național. Numai că, odată cu cele două opriri ale grupului în mai puțin de două săptămâni, criticile au început să vină tot mai apăsat. Și, mai nou, nu neapărat din exterior, ci chiar de la angajați sau foști angajați ai Complexului Energetic Oltenia.

„Lipsa investițiilor și reparațiilor. Au mers pe premisa că se va închide pe 31 august și nu au mai făcut nimic”, este una dintre reacțiile venite din companie.

Fostul salariat al CEO, Vasile Tivig, ridică și problema combustibilului: „O fi lipsă de cărbune?”

Cea mai dură descriere vine însă tot din interiorul companiei: „Toată lumea strigă, și cei știutori, și habarniștii, să funcționeze Termocentrala Turceni. Dar nu vedeți că nu mai poate? Fizic nu mai poate. Este peticită și legată la perfuzii, este în stare critică, dar o ținem la aparat”.

Un alt angajat spune și mai apăsat: „Am tras de ea până cad acum peticele puse. O repari azi, merge patru-cinci zile, se sparge iar sau pică un motor, arde un transformator. Nu se mai poate. Vreți energie pe cărbune? Scoateți bani și să facem alta nouă.”

Problemele tehnice nu pot fi ignorate. Grupurile de la Turceni sunt instalații vechi, iar lipsa investițiilor și a reparațiilor serioase își spune cuvântul. Chiar secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, vorbea recent despre echipamentele îmbătrânite și despre faptul că perspectiva închiderii centralelor pe cărbune a limitat investițiile.

Dar există și un detaliu pe care criticii îl pierd uneori din vedere: Grupul 5 Turceni trebuia să se închidă astăzi.

Termenul era 31 august 2026. Faptul că Guvernul a decis să-i prelungească viața până în 2028 înseamnă că instalația, cu toate problemele ei, este considerată în continuare necesară pentru sistemul energetic național.

Așa că, „cu perfuzii” sau fără, faptul că Turceniul poate funcționa și după data la care trebuia să fie închis este, în sine, o realizare.

După ani în care România a fost împinsă spre renunțarea la energia pe cărbune, realitatea din sistem a demonstrat că aceste capacități nu pot fi scoase pur și simplu din priză. Iar acum, când țara are din nou nevoie de ele, poate ar fi mai util să discutăm despre investiții și soluții decât să numărăm cu satisfacție fiecare avarie.