Social

Grevă de avertisment la Serviciul de Probațiune Gorj

Angajații din serviciile de probaţiune se vor afla, în perioada 5-7 octombrie, în grevă de avertisment, cu încetarea lucrului în intervalul orar 12.00-14.00.

Protestul vine ca urmare a  refuzului guvernanţilor de a soluționa problema drepturilor salariale şi de a adopta proiectul de lege privind statutul consilierilor de probaţiune.

Sindicaliștii spun că standardele profesiei și condițiile de angajare sunt printre cele mai stricte din sistem, iar salariile consilierilor de probațiune sunt abia la jumătate, comparativ cu alte categorii profesionale din domeniu.

În Gorj, șapte consilieri de probațiune se vor afla în grevă. Aceștia vor posta pe uşa biroului anunţul care conţine revendicările sindicale.

Vizualizări: 955

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: