Social

Gorjul, vulnerabil în fața incendiilor de pădure

Județul Gorj este trecut de Ministerul Mediului pe lista celor vulnerabile în fața incendiilor de vegetație mai ales în contextul prognozei mete anunțate de ANM.  Ministrul a discutat cu oficiali din instituțiile responsabile să fie pregătite să intervină.

 

“Discuțiile s-au axat pe întărirea mecanismului de monitorizare și intervenție rapidă, în special în zonele cu risc ridicat, identificate pe baza statisticilor din ultimii ani. Conform datelor analizate, cele mai vulnerabile județe în ceea ce privește incendiile de pădure sunt Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj și Timiș — regiuni unde vor fi concentrate, în mod prioritar, acțiunile de prevenire și supraveghere operativă”, anunță Ministerul Mediului.

„În fața unui sezon de vară care se anunță secetos și cu temperaturi extreme, e esențial să fim pregătiți, să acționăm coordonat și să prevenim orice situație care poate degenera într-un dezastru ecologic. Pădurile României trebuie protejate cu vigilență maximă”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

 

Printre măsurile discutate se numără: intensificarea patrulelor în zonele forestiere cu risc ridicat; monitorizarea permanentă prin imagini satelitare și alerte meteo emise în timp real; mobilizarea echipelor de intervenție în proximitatea focarelor istorice; verificarea și reactivarea planurilor locale de apărare împotriva incendiilor; informarea populației, turiștilor și fermierilor privind riscurile utilizării focului în apropierea pădurilor.

În paralel, autoritățile vor derula o campanie de conștientizare adresată cetățenilor, prin care se vor explica măsurile de precauție și obligațiile legale în vigoare, inclusiv interdicția de a face foc în pădure sau în apropierea vegetației uscate.

Ministrul a subliniat că majoritatea incendiilor din fondul forestier sunt cauzate de activități umane necontrolate — arderea resturilor vegetale, focuri lăsate nesupravegheate sau neglijența în zonele de camping — și că, în lipsa unei reacții ferme și coordonate, pagubele pot deveni ireversibile, atât pentru mediu, cât și pentru comunități.

 

 

Vizualizări: 565

Alte articole din Social:

Citește și: