Ultima oră

Concurs la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de medic specialist în specialitatea chirurgie pediatrică, cu normă întreagă, la compartimentul de chirurgie pediatrică.

Candidații interesați trebuie să îndeplinească o serie de condiții specifice, printre care: deținerea diplomei de licență în medicină generală, a certificatului de medic specialist în chirurgie pediatrică, precum și capacitate deplină de exercițiu, atestată printr-o adeverință medicală. De asemenea, nu trebuie să aibă condamnări definitive pentru fapte grave precum infracțiuni de corupție, de serviciu sau împotriva securității naționale. Se solicită cazier judiciar și certificat de integritate comportamentală.

Înscrierea candidaților și depunerea dosarelor se face în perioada 16-27 iunie. Selecția și evaluarea dosarelor are loc pe 30 iunie și 1 iulie, iar eventualele contestații pot fi depuse până pe 2 iulie. Proba scrisă va avea loc pe 7 iulie, urmată de etapa de contestare și soluționare. Proba clinică este programată pentru 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate cel târziu pe 14 iulie 2025.

Pentru a fi declarat admis, fiecare candidat trebuie să obțină minimum 50 de puncte atât la proba scrisă, cât și la proba clinică. Doar candidații care promovează proba precedentă se pot prezenta la următoarea etapă.

Vizualizări: 435

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: