Actualitate

Gorjul, campion la incendiile de pădure

Numărul incendiilor produse în fondul forestier administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a crescut semnificativ în prima jumătate a anului, fiind înregistrate 711 incendii, față de 98 de incendii înregistrate în perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe incendii s-au înregistrat în fondul forestier administrat de direcțiile silvice Gorj, cu 124 incendii, Sibiu, cu 73 incendii, Caraș – Severin cu 48 de incendii și Mehedinți cu 44 incendii în fondul forestier administrat. 

Majoritatea acestor incendii, 693 din 711, s-au înregistrat în zone de deal și de câmpie, principala cauză fiind extinderea incendiilor de vegetație produse în proprietățile agricole vecine fondului forestier, în urma arderii miriștilor și a vegetației uscate.

Incendiile au afectat 10.304 hectare, din care 10.191 hectare au fost incendii de litieră, iar 98,93 hectare sunt suprafețe regenerate recent, 285.041 de puieți forestieri fiind distruși. De asemenea, în incendii au fost distruși și 1.129 metri cubi de lemn. 

Valoarea totală a pagubelor provocate de aceste incendii în fondul forestier administrat de Romsilva, în primele șase luni ale anului, este de 951.302,64 lei. 

Vizualizări: 992

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: