Ultima oră

Gorjean reținut de polițiștii din Hunedoara

Un bărbat de 21 de ani din Gorj a fost reținut de polițiștii din Hunedoara. Acesta este acuzat că și-a agresat fosta iubită.

Polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată de concubinul său de 21 de ani. Din verificările efectuate a rezultat că femeia de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, s-ar fi întâlnit cu bărbatul domiciliat în județul Gorj, deși împotriva acestuia era în vigoare un ordin de protecție emis de Judecătoria Hunedoara, pentru o perioadă de șase luni.

În urma întâlnirii, femeia a sesizat faptul că asupra sa ar fi fost exercitate acte de violență. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție, respectiv pentru violență în familie.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri corespunzătoare.

Vizualizări: 100

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: