Actualitate

Funcție în energie pentru Marius Negru

Gorjeanul Marius-Antonie Negru a fost numit președinte al Consiliului de Administrație al EnergoNuclear, companie deținută integral de Nuclearelectrica și responsabilă cu dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă.

Numirea este una provizorie, în cadrul unui consiliu alcătuit temporar din trei membri, până la finalizarea procesului de selecție pentru un CA complet, conform OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Mandatele actualilor membri expiră în luna iunie 2025.

Cu o carieră de inginer în domeniul energetic, Negru a ocupat poziții de conducere în cadrul Complexului Energetic Oltenia și Hidroelectrica, iar în plan politic este vicepreședinte al PSD Gorj și fost candidat la alegerile parlamentare.

EnergoNuclear a semnat în noiembrie 2024 un contract de peste 3 miliarde de euro pentru servicii de inginerie, procurare și management al construcției (EPC) a unităților 3 și 4 de la Cernavodă. Printre contractorii implicați se numără Candu Energy (Canada), Ansaldo Nucleare (Italia), Sargent & Lundy (SUA) și subsidiare ale grupului american Fluor.

Proiectul, evaluat la peste 6 miliarde de euro, va fi finanțat prin credite garantate de statul român, acordate de agenții de credit de export din SUA, Canada și Italia.

Vizualizări: 657

Alte articole din Actualitate:

Citește și: