Ultima oră
Fost secretar de stat avertizează: Complexul Energetic Oltenia riscă să se prăbușească fără investiții și schimbarea urgentă a lanțului decizional

Un fost secretar de stat din Ministerul Energiei trage un semnal de alarmă privind situația critică a Complexului Energetic Oltenia (CEO), susținând că lipsa investițiilor, a utilajelor moderne, a finanțării și a personalului calificat pune în pericol buna funcționare a unuia dintre cei mai importanți piloni ai Sistemului Energetic Național.
Acesta afirmă că energia pe cărbune rămâne esențială pentru reziliența energetică a României, însă problemele tehnice, incidentele periculoase și accidentele grave din ultima perioadă sunt efectul direct al unei conduceri incapabile.
Potrivit fostului oficial, responsabilitatea aparține „unui lanț decizional care, de sus până jos, este înțesat de oameni nepricepuți și de politicieni slabi, un lanț care ar trebui schimbat urgent”.
El acuză actuala administrație că tratează cu superficialitate un obiectiv strategic:
„Oricât ar fi de obosiți cei care ocupă fotoliile de specialiști în energie din această administrație, nu au voie să se joace cu soarta Complexului Energetic Oltenia”, a transmis acesta.
Mesajul se încheie cu o concluzie fermă: „România are nevoie de Complexul Energetic Oltenia!”
Vizualizări: 163
