Anchetă

Fost director al CE Oltenia, bun de plată

Un fost director din Complexul Energetic Oltenia este obligat de instanță să plătească societății suma de 352.779 lei, precum și dobânzi și penalități pe ultimii cinci ani.

Vorbim de Laurențiu Ciobotărică, fost președinte al Directoratului, acuzat de concedierea ilegală a șefei de la Juridic. Aceasta a câștigat în instanță și și-a primit salariile de la CEO, dar acum compania își poate recupera banii de la cel care a luat decizia. 

Camera de Conturi a stabilit ca măsură recuperarea banilor, încă din 2019. Persoana concediată ilegal a fost Șef Departament Juridic, numită în 2014, iar la data de 11.12.2015, conducerea societății a introdus pe ordinea de zi a ședinței de Directorat, aprobarea reorganizării activității juridice și a guvernanței corporative, prin desființarea Departamentului Juridic și trecerea Serviciului Guvernanță Corporativă și Administrare Activități Conexe în subordinea unei noi direcții înființate, respectiv - Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă. 

Fosta șefă de la Juridic a fost concediată, dar a obținut în instanță reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii, precum și la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.

Ciobotărică a susținut în instanță necesitatea reorganizării activității juridice, prin prisma importanței acestei activități la nivelul societății, a numărului mare de litigii ce trebuie gestionate și a faptului că activitatea de guvernanță corporativă, care implică și o latură juridică, poate fi mai bine integrată în cadrul acestei direcții. De asemenea se menționa necesitatea unei duble specializări pentru conducătorul direcției noi înființate şi economist şi jurist. 

Tribunalul Gorj a decis însă că este bun de plată, iar fostul manager al CE Oltenia a făcut recurs, dosarul urmând să primească termen la Curtea de Apel Craiova.

Vizualizări: 4,907

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: