Ultima oră
Folcloriști din Gorj, la festivalul mondial de folclor din Franța

Performanță pentru un ansamblu folcloric din Gorj care a reușit să bifeze participarea la un festival mondial. E vorba de Nedeia de la Novaci care a ajuns la Festivalul Mondial organizat în Alençon, Franța.
Tinerii din Gorj au urcat pe scenă în haine tradiționale, au cântat și au jucat românește.
"Recunoscute în toată lumea pentru calitatea selecției trupelor de pe tot globul, festivalurile CIOFF aduc un omagiu comunității artistice mondiale. Prin specificul lor și prin rigorile pe care le impun, aceste fwstivaluri sunt de neegalat și greu de accesat!
Felicitări organizatorilor si echipei novăcenilor a căror prestație artistică din ultimii ani a stârnit interesul reprezentanților de la CIOFF.
Tot respectul pentru cei care cred în importanța promovării unei țări prin folclor! Prin moștenirea etnofolclorică, România există. Prin prezența novăcenilor în Franța, în aceste zile cetățeni din toată lumea au aflat că undeva, în România, pe Transalpina există un oraș, numit Novaci", e mesajul transmis de Casa de Cultură din Novaci.
Vizualizări: 159