Ultima oră

FNME solicită modificarea sistemelor de supraveghere video de la CEO

Federația Națională Mine - Energie solicită modificarea sistemului de supraveghere video cu componente de detecție-efracție pentru interior- exterior pentru obiectivele C.E.O. 

Reprezentanții FNME motivează faptul că modalitatea de implementare a sistemului de supraveghere video nu este legală.

 

“Federația Națională Mine - Energie organizație sindicală reprezentativă la nivel de sector de activitate " Energie electrică, petrol şi gaze şi minerit energetic" precum şi la nivelul Societății Complexul Energetic Oltenia S.A., vă solicită modificarea sistemului de supraveghere video cu componente de detecție-efracție pentru interior- exterior pentru obiectivele C.E.O., deoarece modalitatea de implementare a acestuia încalcă:

- Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR) şi legislația naţională, respectiv Legea nr. 190/2018, care impun reguli clare şi stricte pentru a preveni utilizarea abuzivă a supravegherii video;

- Dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 190/2018, prin raportare la art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 (angajații societății sunt supravegheați audio/video la locul de muncă, fără acordul acestora şi nu a fost făcută consultarea organizațiilor sindicale).

Scopul reglementărilor este de a proteja dreptul la viață privată al angajaților şi de a limita prelucrările abuzive ale datelor personale.”, transmite președintele FNME, 

Dumitru Pirvulescu. 

 

Reamintim faptul că reprezentanții CEO au transmis că cea mai mare carieră minieră din cadrul companiei energetice va fi împânzită de camere de supraveghere. Este vorba despre Cariera Minieră Roșia- Peșteana, însă, anagajatii nu au văzut cu ochi buni inițiativa administrației Complexului Energetic Oltenia încă de la început. Aceștia declaraseră în spațiul public că datorită camerelor video se simt urmăriți în mod excesiv pentru a se verifica prezența în anumite puncte de lucru și activitățile prestate.

Vizualizări: 811

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: