Actualitate

FNME cere votarea proiectului pentru pensionarea minerilor. Cum argumentează!

Federația Națională Mine Energie, condusă de Dumitru Pîrvulescu, se poziționează pe ultima sută de metri pentru susținerea proiectului de lege care ar permite pensionarea mai devreme a minerilor și energeticienilor.

Proiectul de lege va fi miercuri pe ordinea de zi a Camerei Deputaților și cel puțin din declarațiile publice pare că va fi aprobat.

Deși a fost criticat de unii politicieni și de marile federații sindicale, de câteva zile toată lumea s-a răzgândit și s-a încolonat în spatele unui proiect benefic pentru salariați! Mă văd însă nevoit din nou să avertizez asupra substraturilor din spatele acestui proiect. Mi-aș dori să mă înșel, însă am convingerea că interesul unora pentru resursa umană din complex este zero!! 

O dovedește perioada în care i-au privat de drepturi pe mineri. Când spun substrat, mă refer la gestionarea de după aplicarea legii. Atunci își vor da arama pe față cu toții, fiindcă este inevitabil. Dacă acum, într-al nouălea ceas, vedem o unitate (simulată oarecum), sper ca pe viitor să rămână la fel și să securizeze soarta CEO, chiar dacă necesită sacrificii. 

FNME a trimis marți o adresă tuturor liderilor de grupuri parlamentare, în care cere votarea proiectului. “Condițiile de muncă cu care se confruntă salariații din cadrul carierelor de exploatare a cărbunelui și termocentralelor pe cărbune sunt foarte grele, vătămătoare și periculoase, motiv pentru care randamentul acestora este în scădere, determinând apariția uzurii premature a forței de muncă, ce a condus la boli grave și incurabile pentru un număr însemnat de salariați”, se arată în documentul semnat de Pîrvulescu.

Potrivit FNME, “votarea acestei legi pentru salariații din carierele miniere pe cărbune și termocentrale se impune, deoarece România alături de state membre UE s-a angajat să închidă aceste capacități de producție în perioada următoare, cu consecințe economice și sociale grave pentru zonele unde trăiesc acești salariați și familiile lor”.

Votarea proiectului de lege ar putea readuce pacea și dreptatea socială pentru această categorie de salariați, a concluzionat FNME.

Tot pe ultima sută de metri, sindicatele mari din CE Oltenia au trimis oameni în Piața Prefecturii, acolo unde sindicatele mai mici protestează de 19 săptămâni pentru proiectul de lege.

Vizualizări: 3,782

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: