Anchetă

Femeie reținută pentru cămătărie

O femeie în vârstă de 46 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost reținută de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, fiind acuzată de comiterea infracțiunilor de cămătărie și influențarea declarațiilor. Măsura a fost dispusă pe 31 iulie, iar femeia a fost introdusă în arestul IPJ Gorj pentru 24 de ore.

Conform anchetatorilor, în perioada 2024 – iulie 2025, aceasta ar fi acordat împrumuturi către mai multe persoane, percepând dobânzi ilegale. Ulterior, ar fi încercat să influențeze declarațiile unor persoane implicate în același dosar penal.

Cazul face parte dintr-o investigație mai amplă, demarată în urmă cu mai multe luni. În cadrul aceleiași anchete, pe 16 iulie 2025, patru persoane – două femei de 26 și 38 de ani și doi bărbați de 25 și 35 de ani – au fost reținute pentru fapte de cămătărie și șantaj.

În aceeași zi, polițiștii au desfășurat șase percheziții domiciliare în Târgu Jiu și Turcinești, la adresele suspecților. Cu această ocazie, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, echipamente informatice, documente și sume importante de bani – aproximativ 8.000 de euro și 35.000 de lei. Bunurile și banii au fost indisponibilizați în vederea probării activităților infracționale.

Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu și a Direcției Operațiuni Speciale. Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile continuă cercetările pentru a documenta întreaga activitate a rețelei și pentru tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.
 

 

Vizualizări: 1,021

Alte articole din Anchetă:

Citește și: