Social

Face locuințe pentru profesori și medici

Primarul din Tismana, județul Gorj, vrea să atragă în oraș medici tineri și profesori. Primăria a obținut o finanțare pentru construirea de locuințe pentru tineri la nivelul localității Tismana.

Până pe 1 august va fi semnat contractul cu un constructor care să realizeze și partea de proiectare. Bugetul total pentru ridicarea de locuințe colective la Tismana este de 8.368.343 lei.

„Obiectivul principal al contractului este proiectarea și execuție lucrări „Construire locuințe pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ”, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor comunitare. Proiectarea, asistența tehnică pe parcursul desfășurării lucrărilor și execuția a 3 unități locative cu regim de înălțime P + 1E + M și executarea lucrărilor în vederea branșării la utilitățile existente sau în curs de realizare în zonă, pe terenul aflat în proprietatea beneficiarului final. Amplasamentul: Oraș Tismana, satul Pocruia”, conform Primăriei din Tismana. 

Cele 3 blocuri vor trebui să fie gata în 14 luni de la semnarea contractului.

Liceul din Tismana a fost la un pas de desființare, ceea ce s-ar fi întâmplat dacă niciun elev nu promova bacalaureatul. Liceul devenea școală profesională dar, după contestații, unul dintre copii a promovat.

Vizualizări: 756

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: