Ultima oră

Expertiză tehnică după incendiul de la termocentrală

Conducerea Complexului Energetic Valea Jiului a solicitat o expertiză tehnică extrajudiciară în cazul avariei care a avut loc pe 7 iulie la Termocentrala Paroşeni, unde un transformator electric a luat foc şi, din motive de siguranţă, minerii care lucrau în subteranul exploatărilor Lonea, Livezeni şi Vulcan au fost scoşi, temporar, la suprafaţă.

 

„Este important de precizat că Sucursala Electrocentrale Paroşeni nu a alimentat şi nu alimentează direct exploatările miniere din cadrul S CEVJ SA, ci doar injectează energia electrică produsă în Sistemul Energetic Naţional. Având în vedere gravitatea şi amplitudinea incidentului produs la SE Paroşeni, urmăresc, printre altele, expertiza tehnică judiciară şi sesizarea organelor de cercetare cu privire la anumite aspecte care ar putea sta la baza declanşării incidentului în cauză. 

 

Subliniem faptul că, în cadrul Societăţii, există proceduri specifice pentru situaţii de urgenţă (de genul decuplărilor energiei electrice, inundaţii, depăşiri ale concentraţiilor maxime admise ale gazelor, surpări, explozii), acestea fiind respectate pe toată durata derulării evenimentului”, a declarat directorul general al CEVJ, Eduard Aurelian Mija, citat într-un comunicat de presă al societăţii.

Vizualizări: 259

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: